În urmă cu un an, îi spuneam unui bun prieten de-al meu că trebuie sa plec iar, că vreau altceva.Vreau sa fiu singură printre străini... de genul really on my own. Acum spun oricui să aibă grijă ce îşi doreşte, că până una alta se şi îndeplineşte.
În urmă cu mai bine de 2 luni, am aterizat în Franţa şi ghiciţi ce? Nici ţipenie de român în oraşul în care locuiesc. Nu spun că sunt bucuroasă sau tristă. Nu e greu, dar nici uşor. Uneori îmi lipseşte limba noastră armonioasă şi mă trezesc vorbind de nebună cu spaniolii in română...alteori duc dorul unor conversaţii cu prietenii la un pahar de vin...uneori mi-ar fi prins bine o plimbare la ceas de seară pe Victoriei.
Mais je ne regrette rien!!!! În tot acest timp am realizat multe lucruri. Înainte viaţa mea era ca un carusel dintr-un parc de distracţii, dar până şi acel carusel noaptea se mai odihneşte... Eu nu...mereu eram pe fugă, mereu trebuia să fac ceva, chiar şi atunci când nu aveam ceva de făcut inventam... Noaptea, cine a zis că trebuie să dormim? Încă nu au descoperit remediul anti somn??? Viaţa e scurtă... Cam aşa eram.
La fel de multă energie am şi acum, râd şi vorbesc la fel de mult. Am întâlnit aici un catalan de la care am învăţat multe. Când m-a văzut pentru prima oară mi-a spus: "Te simt. Fierbe sângele în tine. Eşti tânără şi crezi că timpul e de partea ta. Opreşte-te că nu o să guşti nimic din viaţa asta. În viaţă trebuie să-ţi acorzi timp, să faci totul încet, să simţi oamenii şi să te bucuri."
A fost ciudat, pentru prima dată am încetat să mai fiu Gică Contra. Ce am descoperit? Că pot să fac o grămadă de lucruri superbe pentru mine, pentru sufletul meu, din plăcere. Am explorat, am intrat în pielea altor personaje cu ajutorul cărţilor, am meditat, m-am lăsat purtată de paşi de salsa, mi-am bucurat retina cu artă, mi-am îmbătat simţurile cu specialităţi culinare din mai multe colţuri ale lumii, m-am înscris la cursuri de pictură, dar cel mai important am început să cunosc oamenii. Paradoxal am lăsat garda jos, deşi expectaţiile mele cu privire la viaţă şi la cei din jurul meu au crescut.
Aproape în fiecare zi, mă îndepărtez puţin de furnicar, mă aşez pe o bancă şi privesc oamenii vreme de o jumătate de oră. Trag aer adânc în piept, opresc gândurile şi mă bucur de ce îmi oferă această toamnă. Sunt liniştită şi fericită aici. Franţa e o ţară frumoasă, cu oameni vii, unde simţi că trăieşti, însă pentru mine nu e de ajuns. Ceva lipseşte.
