M-au dat la gradinita. Nu am fost nicio clipa foarte doritoare sa merg, din contra eram antisociala si mereu asteptam sa se termine programul. Nu-mi placeau jocurile si nici acum nu-mi plac, poate doar joaca de-a omul rational printre oameni irationali.
Acasa era bine, nimeni nu ma deranja si ma simteam in siguranta. Nu am fost ca toate fetitele de varsta mea care se jucau mereu cu papusile si le schimbau hainutele. Am avut o singura papusa la varsta de 3 ani. Imi amintesc ca am vazut-o intr-o vitrina si arata ca o printesa, cu o rochie rosie cu dantela, pantofiori albi si un par lung brunet. M-am oprit in fata vitrinei si am stat acolo pana cand tata a fost nevoit sa mi-o cumpere. Am mers tot drumul taraind papusa dupa mine. Imi placea mult sa colorez in cartile mele gigant, sa descompun tot ce prindeam prin casa si sa le pun la loc, desi nu prea imi mai iesea. Am avut si o groaza de masinute si un trenulet pe sine cu baterii.
Mai incolo incepusem deja sa prind gustul povestilor si de aici o gramada de casete audio sau video si retroproiector. Preferata mea era "Povestea lui Nastratin Hogea"...tare ma mai amuza. Am fost un copil norocos. Ai mei fiind ocupati mereu cu serviciile, am fost crescuta de bunici si nu am fost ingradita in niciun fel.
O sa vi se para ciudat, dar am fost unul dintre copii care nu au plans. Nu am fost niciodata amagita cu recompense. Am fost invatata sa fiu modesta, sa nu ma laud cu ce am si sa constientizez ca daca invat ceva o fac pentru mine si nu pentru nota sau pentru altcineva.
Facand o mica analiza, am constatat ca am dat povestile cu printi si zane, pe povestile reale, fara final neaparat fericit, ca am inlocuit mazgalitul cu pictatul, cartile de colorat cu romanele si poezia si ca recuperez cu spor la partea cu socializarea. Multe s-au schimbat insa nu si bucuria creata de lucrurile simple. Valorile umane au ramas tot acolo si inca se mai adun.
No comments:
Post a Comment